Caini si cersetori

Eram aproape de capat de linie, era ultimul semafor de pe tot traseul asa ca ajunsesem in sfarsit la ultimul punct de asteptare. Priveam pe geam pasii semenilor mei, la plimbare,  ascultam claxoanele si urarile de sanatate pentru neamuri, in special pentru mame. Prin geamul prafuit al autobuzului nu se vedea mare lucru ci doar o imagine de ansamblu destul de gri. Verde, sunetul motorului imi indica plecarea autobuzului, ma ridic de pe scaun unde stateam intins ca la mine acasa, pentru ca eram si mai singurul calator iar asta cu bilet, pe cuvant, si ma indrept catre ultima usa scurtand cu 10 metri drumul spre casa, ma legan printre scaune si barele de sustinere, ma impiedic cu stangul in dreptul ca de obicei dintr-o frana a soferului dar ajung intreg la usile masinariei gigant. Bratele hidraulice imi deschid portile catre aerul cald si uscat din exterior. Erau in jur de 26-28 de grade undeva spre ora 16:00. Hop doi pasi pe scari, iar asta doar in fata, imi trag rucsacul pe un umar si ma aplec in dreptul unei borduri sa-mi asez sireturile care din neglijenta si nepasare nu le-am introdus in interiorul totosilor. De imediat cum am iesit m-a plesnit un aer uscat si putin cam urat mirositor, semn ca plaja-i plina de alge si scoici.. ca la noi acasa. Cu doua degete dibace imi indes bucatile de sfoara in interiorul snicårsilor, deloc repezit si mai deloc iritat de claxoanele masinilor de vor sa parcheze. Ma ridic c-o imagine pe chip destul de acra ca si cum tot ei sunt vinovati pentru esecul meu de funde si dau sa urc pe trotuar cand in fata unui magazin de ziare si tutun observ un cersetor... cu totul iesit din tiparele mainilor intinse si fetelor milogite de probleme si saracie. O fata rotunda acoperita de o barba de culoare aproape cenusie, destul de neingrijita , buzele carnoase si uscate din cauza aerului cald, un par carunt zbarlit in toate directiile c-o lungime de circa 8-10 centimetri, sprancenele stufoase de aceeasi culoare ca si barba acopereau o pereche de ochi albastri... albastru inchis. Era imposibil sa te priveasca si sa nu ramai miscat sau catusi de putin sa nu incerci sa-ti feresti privirea de a lui. Sclipirea ochilor dadeau semn de bunatate si de un suflet nemasurat. Privea in gol cu un zambet aproape pierdut de memorie iar din cand in cand ridurile ce ii arau fruntea il dadeau de gol ca se gandeste poate la o viata ce candva i-a fost implinita, la o ratiune decazuta sau poate il navaleau amintirile strazilor de mic copil.  Pieptul ii era acoperit de o camasa cu maneci lungi de culoare gri, in dungi subtiri, ce candva au vrut sa fie de un alb cast, manecile ii erau sufletecate pana spre cot, deschisa la cei 3 nasturi de la gat. O pereche de pantaloni crem si patati si prafuiti pe genuchi vorbeau de noptile petrecute pe la colturile de betoane. Era intins pe o ridicatura de asfalt , sprijinit cu spatele de ghereta ziarelor. Mana stanga era intinsa si se sprijinea de coloana unui canin de talie mare, de culoare rosu caramiziu. Statea intins langa stapanul cersetor, cu labele din fata apropiate, cu pieptul mandru evidentiat si cu botul in aer, privind maret peste sosea. Nu isi clintea capul, la niciun trecator, nu misca din coada, ci doar clipea lung la miscarile degetelor ce le simtea pe coloana. Peseme era mult mai impozant decat stapanul lui, parca la mila trecatorilor. Ma aflam la 3 metri de ei, stateam pe varfuri prijinit cu coatele pe genuchi si palmele impreunate, in pozitia  piticului. Trecatorii ce miscau stanga dreapta prin graba lor, imi ofereau cateva blit-uri de imagine iar in asa fel am reusit sa-i pozez pe cei doi camarazi de suferinta. O suferinta greu de descris si mult mai greu de trait.Mi-am varat mana in buzunar, am scos ceva bucati de polimer, iar in incercarea mea de a ma apropia de sarac am auzit un usor marait continuu si o privire fixa din partea animalului. Sa nu care cumva sa indraznesc sa-i fac rau, iar eu i-am inteles destul de bine mesajul. I le-am asezat in palma dreapta uitandu-ma in ochii lui ce si-au intors orizontul spre mine. Am simtit ca ma lovesc lacrimile pe drum spre casa. Parca i-as fi imprumutat din suferinta ajungand sa fiu mai trist decat el.  O imagine umilitoare pentru un suflet de om. Paseam mahnit spre casa, cu capul plecat.. si ma cutitau pasii celor ce vor sa fie oameni. Pasii celor ce au trecut indiferenti pe langa el, pasii ce nu au auzit strigatul lui de singuratate. Incepe sa devina tot mai vie amintirea  lui Paunescu. Niciodata sa nu uitam de cei mai tristi ca noi. Imi rascolesc adesea in trairile genului de mai sus si nu cred ca voi reusi sa inteleg, care-i caine ... si care-i cersetor.